5 tradiţii de nuntă pe care ai vrea să le păstrezi

14.03.2014 11:36

Nunta e un eveniment-ritual cu o tradiţie de ani de zile, cu obiceiuri care mai de care mai spectaculoase, dar şi mai bizare; unele au dispărut, altele s-au păstrat, dar sub o altă formă, câteva s-au păstrat intacte.

În unele zone din Oltenia şi Muntenia, chiar şi în prezent, mirele găteşte bradul cu flori, batiste, clopotei, cozonac, apoi acesta este purtat de către cavalerii de onoare la casa nasilor, a socrilor şi a mirilor. Într-un final, bradul rămâne în poarta mirilor până se usucă.

Iata cele 5 traditii:

1. În Moldova, mirii erau primiţi la intrarea în restaurant cu dulceaţă de cireşe albe pentru a avea o viaţă dulce şi lispită de griji. Oferită în farfurii cochete, dulceaţa de cireşe albe ar putea să rămână printre tradiţiile moderne.

2. În unele zone din România, nunţile încep joia şi se termină duminică – mulţi ar vrea să se respecte încă acest obicei.

3. Gătitul miresei are un iz ceva mai arhaic, dar încă ar putea avea puterea să ofere zilei nunţii un aer de comuniune, de prietenie, de împărţire a emoţiilor. Naşa şi domnişoarele de onoare îi prind voalul miresei şi se asigură că toate detaliile stilistice sunt puse la punct.

4.Mirele era bărbierit de către flăcăi şi era ridicat cu scaunul de trei ori - un moment de prietenie şi amuzament.

5. Scosul voalului

La sfârşitul petrecerii, naşa scoate voalul de pe capul miresei, după care îi pune o eşarfă (batic) care simbolizează trecerea de la statutul de fată la cel de nevastă. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necăsătorite, despre care se spune că va fi următorea mireasă.